Primul român cu titlul European Adventurer of the Year

Radu Păltineanu este primul român care primește titlul de „European Adventurer of the Year”, una dintre cele mai prestigioase recunoașteri acordate aventurierilor. În 2012, premiul i-a fost acordat lui Felix Baumgartner, austriacul care a sărit de la 39.000 de metri, din stratosferă.

Radu a primit acest premiu la începutul lunii iulie a acestui an pentru că este primul român care a traversat Continentul American pe bicicletă. Radu a pedalat timp de 3 ani, 2 luni și 17 zile pentru a traversa America de la cel mai Nordic punct (localitatea Deadhorse, Alaska) până în cel mai Sudic punct (Ushuaia), într-o călătorie de 34.500 de kilometri.

Asta așa, #casastiti.