cadouri de Craciun

#CraciunulCasastiti [1] – De ce oferim cadouri de Crăciun?

Chiar dacă ieri am avut prima zăpadă în București, de azi începe oficial sezonul sărbătorilor de iarnă, și da, vrem să vă amintim că mai sunt doar 24 de zile până la Crăciun. 🎄🎅

Mai mult, ne-am gândit ca anul acesta să facem o serie de postări dedicate sărbătorilor, #CraciunulCasastiti, așa că în fiecare zi a lunii decembrie veți găsi aici pe pagină, câte un #casastiti legat de Crăciun. Simțiți-vă liberi să folosiți curiozitățile din această serie pentru mesajele sau felicitările pe care le scrieți celor dragi. Să înceapă sărbătorileee! 😍🥳

Spre exemplu, te-ai întrebat vreodată de ce oferim cadouri de Crăciun? Această tradiție are, de fapt, un motiv religios și celebrează momentul în care Magii de la Răsărit au venit la Nașterea Domnului și i-au oferit pruncului Isus trei daruri: aur, tămâie și smirnă.

Aurul se oferea regilor, în semn de prețuire și respect. Tămâia simboliza faptul că oamenii îl vor venera mereu și că Domnul Isus a venit pe lume să slujească, nu să i se slujească. Smirna prevestea jertfa pe care Isus o va face pentru oameni, anticipând suferințele prin care acesta va trece pentru păcatele lumii.

Asta așa, #casastiti