Categorie: Locuri
Multe hoteluri din Paralia Katerini declară la stat că sunt de două stele, chiar dacă uneori dotările sunt pentru trei stele, pentru că taxele pe care trebuie să le …
Cică dacă respiri aerul din Beijing te supui unui risc atât de mare de parcă ai fuma 21 de țigări pe zi. Așa, #casastiti.
Începând cu acest an, în SUA începe să se distribuie alcool pudră. Ca să nu mai fie nevoie să umbli cu sticla de vodka după tine. Îți iei doar …
Grecii își fac „siesta de prânz” între orele 13:00 și 17:00. Pentru că este foarte cald, grecii închid magazinele și nu fac decât să mănânce și să se relaxeze. …
Așa cum adolescenții de la noi scriu cuvintele prescurtat, în Grecia este un trend în rândul tinerilor să scrie cu caractere latine în loc de caractere grecești. Asta așa, …
Iran se află în topul țărilor care nu știu să-și păstreze mințile iscusite. Aproximativ 180.000 de academicieni și specialiști în diverse domenii părăsesc țara anual. Asta așa, #casastiti că …
În Dubai e în plan să se construiască primul oraș acoperit. O să aibă 4.5 milioane de metri pătrați, iar principalul avantaj al său va fi că va putea …
De pe la sfârșitul lunii martie, a început să circule prin San Francisco un autobuz premium, numit Leap Transit. Biletul costă 6$ (mai mult decât pentru un autobuz normal, …
Copiii din Coreea de Nord sunt învățați la școală că dictatorul lor, Kim Jong-un, a învățat să șofeze la vârsta de 3 ani. Mai mult, la 9 ani a …
Pe 6 aprilie, dar în 1909, exploratorul Robert E. Peary a devenit primul om de pe Pământ care a ajuns până la Polul Nord. Asta aşa, #casastiti.