Categorie: Legi
Există o lege în Scoția care spune că o persoană care deține o bucată de pământ scoțian poate fi numită Lord dacă e bărbat sau Lady dacă este femeie. …
De teamă că sărăcia cauzată de Covid-19 este în creștere, în Geneva a fost aprobat un salariu minim de 21 de euro pe oră, conform The Guardian. Printr-un vot …
În curând, germanii vor fi obligați prin lege să își scoată cânii la plimbare obligatoriu, de două ori pe zi. Această lege va fi introdusă de Julia Klöckner, Ministrul …
Roșia este și legumă și fruct. Cum e posibil? Ei bine, din punct de vedere botanic, roșia este un fruct, deoarece se formează dintr-o floare și conține semințe. Însă …
Poliția din Mumbai, India, a testat la finalul anului trecut un sistem de educare a șoferilor prin intermediul căruia claxoanele din trafic făceau în așa fel încât culoarea roșie …
Toate mașinile electrice noi din Uniunea Europeană trebuie să scoată un sunet ca de motor cu ardere internă atunci când rulează la viteze mai mici de 20 km / …
În Coreea de Sud există o lege care le interzice adolescenților sub 16 ani să se joace pe calculator după miezul nopții. Legea a fost dată pentru a încerca …
În Shenzen (un oraș din China), dacă mergi noaptea cu mașina și ai faza lungă aprinsă, primești o amendă în valoare de aproximativ 50 de dolari și, cel mai …
În Kentucky, SUA, e interzisă vânzarea de băuturi alcoolice în ziua alegerilor până la finalul sondajelor. Bineînțeles, #casastiti.