Autor: Cristian Florea
Pentru situații neprevăzute, specialiștii recomandă crearea unui fond de urgență care să conțină aproximativ 3 – 6 salarii lunare. Fondul de urgență te va ajuta să nu te destabilizezi financiar …
Tu de când nu te-ai mai gândit la abonamentele pe care le plătești lunar? O metodă bună de economisire e să arunci o privire la abonamentele pe care le …
Începând din acest an, pe 11 aprilie sărbătorim în România Ziua Educației Financiare, așa că ne-am propus ca pe parcursul acestei săptămâni să publicăm în fiecare zi câte-o regulă …
La finalul anului trecut, în China, a fost descoperit cel mai bine conservat embrion de dinozaur. Este vorba despre un ou de dinozaur vechi de aproximativ 66 de milioane …
Cuvântul românesc „fraier” este adaptat din limba germană și inițial desemna bărbații neînsurați. „Freier”, în germană, înseamnă „mai liber” și era destul de des atribuit bărbaților liberi, neînsurați. Cum …
O companie numită Augwind a dezvoltat un sistem prin intermediul căruia stochează energia nefolosită de la panourile solare în niște rezervoare subțiri cu apă. În timpul zilei, excesul de …
În Bucureștiul anilor ’50 exista așa-numita „Societatea Șmecherilor din București”, iar membrii societății aveau „Carnet de Șmecher”. Nu e foarte clar cum puteai obține un Carnet de Șmecher, dar …
Căldura oceanelor este unul dintre indicatorii care ne arată cât de mult este afectată Planeta de către încălzirea globală. În 2021, temperatura medie a oceanelor a atins un nou …
Mario Puzo este autorul cărților „The Godfather”. Când au început discuțiile despre a face un film pe baza acțiunii din cărți, Mario a fost cel care a adaptat textul …
Acum câteva luni vă spuneam că 255 de români au aplicat pentru a fi astronauți, alături de aproape 23.000 de persoane din toată Europa. Dintre toți aplicanții au fost …