Dreamlab este o aplicație de smartphone care poate folosi procesorul telefonului tău pentru a realiza calcule care ajută la cercetări pentru combaterea cancerului.
O mână de cercetători din domeniul oncologic au realizat un algoritm sofisticat care se bazează pe inteligența artificială pentru a analiza date complexe, acestea necesitând o putere foarte mare de procesare.
În timp ce telefonul tău este conectat la rețeaua de electricitate și are acces la internet, aplicația DreamLab folosește puterea de procesare a acestuia pentru a rezolva calcule ce ajută proiectelor de cercetare a cancerului, apoi trimite rezultatele înapoi institutului de cercetare prin tehnologie cloud.
Unui computer personal care ar funcționa 24 de ore, zi de zi, i-ar trebui 300 de ani pentru a analiza toate informațiile necesare unui astfel de studiu, pe când 100.000 de telefoane inteligente funcționând, fiecare, 6 ore pe noapte ar putea să obțină aceleași rezultate în trei luni.
Poți descărca aplicație de aici pentru iOS și de aici pentru Android, iar detalii despre ea poți citi aici.
Asta așa, #casastiti.