Un american a hotărât să facă pentru prima dată în viaţa lui o salată de cartofi şi a depus în glumă un anunţ pe Kickstarter în care să-i roage pe oameni să-i doneze bani ca să cumpere ingredientele. Avea nevoie de 10$. Americanii sunt atât de darnici, încât donaţiile au ajuns la 49658$ şi mai sunt vreo 16 zile la dispoziţie pentru donaţii.
Dacă tot a strâns atâţia bani, a hotărât să închirieze o hală imensă în care să facă salata şi să invite toţi donatorii, să plătească un bucătar care să-l înveţe cum s-o prepare şi să facă live streaming de la eveniment. Asta-i aşa, ca să vedeţi cât de puternic poate fi internetul. La americani, bineînţeles. Aşa, #casastiti.