Numele de Argentina vine de la argentum, cuvântul latinesc pentru argint. Asta pentru că atunci când a fost descoperită de europeni, aceștia au crezut că acolo e un tărâm …
Pentru iubitorii de jocuri: în fiecare minut mor 83.000 de oameni în Call of Duty: Black Ops II. Așa, #casastiti.
Înainte de a se inventa liftul, oamenii săraci stăteau la cele mai înalte etaje, că nimeni cu bani nu voia să urce până sus, iar cele mai scumpe apartamente …
Înainte să se numească așa, Nike s-a numit Blue Ribbon Sports, între 1964 și 1971. Asta așa, #casastiti.
Statele Unite ale Americii e singurul loc în care toate bancnotele au aceeași dimensiune și culoare. Din acest motiv, 3.3 milioane de americani orbi sau cu probleme grave de …
Stratul de gheață din Antarctica ajunge în unele locuri până la 4000 de metri grosime. Asta așa, #casastiti.
Pilotul de curse cu cea mai îndelungată carieră din lume este un român. Numele lui este Laurențiu Moldovan, iar cariera lui însumează 39 de ani și 364 de zile. …
Când au fost făcute săpăturile pentru Autostrada Sibiu – Orăştie, au fost găsite câteva obiecte arheologice. Printre ele, cel mai vechi vas cu două guri descoperit până acum pe …
Pe Insulele Canare există un restaurant care se numește El Diablo și care gătește mâncarea cu căldură oferită de un vulcan, fără să folosească aragazul. Asta așa, #casastiti.
Cică un copil de 4 ani pune, în medie, 437 de întrebări pe zi. :)) Bineînțeles, #casastiti.