Sfântul Nicolae

#CraciunulCasastiti [6] – Legenda Sfântului Nicolae. De ce ne lasă darurile în ghetuțe?

Știai că Sfântul Nicolae chiar a existat? S-a născut în sudul Turciei de astăzi, într-o familie de creștini bogați, însă din cauza unei epidemii, părinții lui au murit când el era un copil. De atunci, Nicolae a început să-și folosească averea oferind ajutor oamenilor săraci, bolnavi sau copiilor, devenind cunoscut pentru iubirea nemărginită pe care le-o purta celor mici. 

Deoarece în perioada Imperiului Roman, creștinii erau persecutați, Sfântul Nicolae a fost întemnițat din cauza credinței lui și a murit pe 6 decembrie 343. De atunci, ziua de 6 decembrie a devenit ziua Sfântul Nicolae, moment în care sărbătorim bunătatea și generozitatea acestuia. 

De ce nu-l vedem și de ce ne lasă darurile în ghetuțe? Legenda spune că Nicolae se deghiza și oferea noaptea, în secret, haine, bani și mâncare oamenilor din satul în care locuia, fiindcă altfel, aceștia nu ar fi acceptat ajutorul lui. 

Tradiția ghetuțelor vine de la o familie cu trei fiice din satul lui Nicolae, pentru care tatăl nu-și permitea zestre. Astfel, fetele, nu aveau șanse să se căsătorească cu un soț bun, soarta lor fiind să fie vândute ca sclave. Într-o dimineață, tatăl fetelor a găsit trei punguțe cu galbeni, apărute în mod misterios în ghetuțele lăsate în fața ușii. 

Legendă sau nu, noi știm că în fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, trebuie să avem grijă să ne lustruim ghetuțele și să le lăsăm frumos așezate la ușă, iar Moș Nicolae va veni și ne va lăsa în ele un cadou. 

#CrăciunulCasastiti 🎅🎄😍 Asta așa, #casastiti