Categorie: Generale
Scrisul indescifrabil al doctorilor omoară aproximativ 7000 de oameni anual. Asta pentru că pacienţii ajung să ia alte pastile faţă de ce a prescris medicul. Aşa, #casastiti.
Conform unor studii, dacă eşti mai înalt de 1,87m, atunci eşti mai înalt decât 94% din populaţia Planetei.
În Sahara era un copac numit de cei care-l cunoşteau şi „cel mai singur copac din lume”, asta pentru că în orice direcţie ai fi luat-o, nu mai găseai …
La scurt timp după ce a apărut filmul „Prinţesa şi broscoiul”, 50 de copii au ajuns la spital după ce au pupat broaşte şi s-au îmbolnăvit. Aşa, #casastiti.
Există un roman care se numeşte The Last Ringbearer şi care este scris de un rus în 1999. Romanul e inspirat din seria Lord of The Rings. De fapt, …
În Samoa, o țară insulară din sudul Oceanului Pacific, e ilegal să uiţi data de naştere a soţiei tale. Aşa, #casastiti.
Există un program care se numeşte PC Pitstop şi care e un fel de antivirus. Când l-au lansat, creatorii au ascuns în Terms of Service-ul programului (acela pe care …
Sentimentul de Déjà vu vine atunci când creierul tău încearcă să ia o amintire şi s-o aplice situaţiei din prezent. Pentru că nu reuşeşte să facă asta, îţi dă …
În 1980, o reţea de dealeri de droguri din Columbia, numită Medellin Cartel, plătea 2500 $ pe lună ca să-şi cumpere elastice cu care să-şi ţină banii în teancuri. …
Înainte să apară ceasurile, oamenii foloseau lumânările pe post de ceas. Era calculat cam în cât timp arde toată lumânarea şi împărţeau, cu aproximaţie, ca să afle cam când …