Categorie: Generale
Harvey Ball este numele celui care a desenat primul smiley face din lume, în 1963. Tot el este și cel care a făcut în așa fel încât în fiecare …
Creionul cică ar fi fost descoperit în Anglia, prin secolul al 16-lea, când un copac a căzut pe o rocă din grafit, iar localnicii au observat că acea rocă …
Există un așa-numit Grammatical Pedantry Syndrome, adică o tulburare obsesiv-compulsivă care-l face pe cel care suferă de asta să nu poată fi liniștit până când nu corectează erorile gramaticale …
Mike’s Hard Lemonade (o companie producătoare de băuturi răcoritoare) și-a propus ca în 2016, la aniversarea lor de 17 ani, să stabilească un nou record mondial pentru tortul pe …
Nou-născuții plâng fără lacrimi. La început, ochii lor sunt suficient de umezi ca să fie protejati, iar lacrimile apar după mai multe săptămâni de la naștere, odată ce canalele …
Cea mai mare perioadă de timp trecută între nașterea unor gemeni este de 87 de zile. Maria Jones-Elliott, mama lor, a stat internată 4 luni de zile pentru acest …
Sven Hagemeier este numele celui care a intrat în cartea recordurilor pentru că a avut o aniversare de 46 de ore. El a reușit acest record schimbând fusurile orare. …
Dacă „Prima Casă” ar fi un oraș, ar fi al doilea cel mai mare oraș din țară, conform unei cercetări făcute de profit.ro. Românii au cumpărat până acum 195.506 …
Există un inel inteligent care se numește HB Ring și care îți poate arăta pulsul prietenului sau prietenei tale, indiferent de distanța dintre voi. Inelele se conectează la o …
Poate te-ai întrebat vreodată cam de câte ori inspiri și expiri aerul din plămâni într-o zi. Un studiu arată că numărul de respirații ale unei persoane variază între 17.280 …