Categorie: Auto
Centura de siguranță care se prinde în trei puncte, cea pe care o avem cu toții la mașinile din ziua de azi, a fost inventată de un inginer de …
Autobuzele de școală din America sunt galbene pentru că în urma unor studii a rezultat că galben este culoarea pe care ochiul uman o vede cel mai rapid, lucru …
În 2010, când cei de la Fiat au aflat că Google va trece cu mașina de Streetview prin toate orașele, au făcut în așa fel încât în momentul în …
În Finlanda, dacă încalci o regulă de circulaţie, vei primi o amendă direct proporţională cu salariul tău. Adică cu cât ai salariul mai mare, cu atât vei primi o …
Puţini ştiu că Skoda a apărut în 1869 ca producător de armament. Apoi a început să fabrice şi echipamente pentru centrale electrice, vagoane, locomotive şi abia din 1924 a …
Prima maşină cu formă corectă aerodinamic din lume (a unei picături de apă în cădere), a fost inventată de un român pe nume Aurel Persu în 1924. Poate fi …
În topul celor mai scumpe motociclete vândute vreodată, pe locul 20 se află un Harley-Davidson Dyna Super Glide, care a aparţinut Conducătorului Bisericii Romano-Catolice, Papa Francis. Motocicleta a fost …
Cam asta-i diferenţa dintre mascota Michelin din 1900 şi cea de azi. Asta aşa, #casastiti. :))
Italienii au inventat o maşină modulară. Adică, pe înţelesul tuturor, o maşină pe care ţi-o asamblezi singur (exact aşa cum asamblezi produsele IKEA) în mai puţin de o oră. …
Dacă întârzie la serviciu sau parchează maşina ilegal, poliţiştii din Thailanda sunt obligaţi să poarte pe braţ o bandană roz cu inimioare şi cu faţa Hello Kitty. Asta ca …