Primele propuneri de utilizare a numelor de familie în România au apărut prin secolul al XVIII-lea. Până atunci, oamenii erau cunoscuți după prenume, ocupație, poreclă sau apelativul „a lui… / al lui…”.
Atunci când a devenit obligatoriu ca fiecare cetățean să aibă un nume de familie au apărut numele cu „escu” în coadă, care înseamnă „fiul lui”. Când se întâmpla ca un copil să aibă un tată necunoscut sau care nu îl dorea, acesta prelua numele mamei. Așa au apărut nume ca „Aioanei”, adica fiul Ioanei sau „Amariei”, fiul Mariei.
Asta așa, #casastiti
de la Bogdan Gurgu