Categorie: Știință
Dacă ai vrea să vizitezi fiecare stea din Calea Lactee, ți-ar trebui cel puțin 420 de miliarde de ani. Asta așa, #casastiti.
Există un asteroid care se numește 12818 tomhanks, pentru că tipul care l-a descoperit pe 13 aprilie 1996 s-a gândit că Tom Hanks a jucat foarte bine în filmul …
În interiorul planetei Uranus ar intra planeta Pământ de vreo 63 de ori. Da, atât de mici suntem. :D Așa, #casastiti.
Azi se împlinesc 25 de ani de când a fost plasat pe orbită primul telescop lansat de om, numit Hubble. Cu ocazia asta, cei de la NASA i-au făcut …
Dacă ar exista un tunel prin centrul Pământului şi te-ai arunca în el, ar dura aproximativ 42 de minute ca să ajungi de la un capăt la celălalt al …
Avem impresia că Luna este destul de apropiată de Pământ. Adevărul e că dacă am putea să rearanjăm planetele cunoscute din Sistemul Solar, ar încăpea toate între Pământ şi …
Dacă ai 70 de kilograme şi te duci până pe Jupiter, să ştii că acolo vei cântări 160 de kilograme. Aşa, #casastiti la ce să vă aşetptaţi de la …
E un nene pe care-l cheamă Jason Lewis şi a fost primul om care a făcut înconjorul Pământului doar cu puterea umană, fără să fie ajutat de motoare. A …
În aprilie 2010, la centrul de microscopie de la Universitatea California din SUA, a fost publicată prima imagine a unui atom, obţinută prin crioelectronomicroscopie, iar posibilităţile de explorare ale …
Pe Pământ, o zi durează până când Planeta reuşeşte să facă o rotaţie completă în jurul axei sale, adică vreo 24 de ore. Pe Lună, o zi durează aproximativ …