Primul webcam din lume a fost inventat în 1991, la Universitatea din Cambridge. Scopul său era acela de a filma dacă aparatul de cafea e gol sau nu. Motivul era simplu: era destul de mult de mers din sala de calculatoare până în sala în care se afla cafeaua, iar programatorii care mergeau să-și ia cafea erau foarte dezamăgiți dacă găseau aparatul gol, așa că au scris un program care conecta acea cameră la toate calculatoarele din sala computerelor, în așa fel încât să apară pe ecranul fiecărui calculator o imagine cu aparatul de cafea, în timp real (ca în fotografia de mai jos). Acea cameră a fost oprită abia în 2001. Asta așa, #casastiti.

primul webcam din lume

Ce trebuie să faci #casastii primul

Descarcă aplicatia #casastiti

appstore googleplay
 

S-ar putea să te mai intereseze: